Actualitate
 
Chişinăul începe pregătirile pentru referendumul constituţional privind alegerea preşedintelui
16 Ianuarie 2012
Foto: Mediafax
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
335 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Autorităţile din Republica Moldova încep astăzi pregătirile pentru referendumul anunţat duminică de Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) în vederea modificării Constituţiei, pentru a simplifica procedura de alegere a şefului statului, relatează Jurnal de Chişinău în ediţia electronică, conform Mediafax

Luni, va fi constituit grupul de experţi care va elabora amendamentele necesare pentru modificarea Legii Supreme. Ulterior, după cum au declarat liderii AIE, în termen de o săptămână va fi elaborat şi proiectul de lege privind modificarea Constituţiei, care va ajunge în Parlament cel mai probabil în februarie.

Liderii AIE au anunţat, duminică, în cadrul unui briefing de presă, că, cel mai târziu, în luna aprilie va avea loc un referendum pentru modificarea Constituţiei Republicii Moldova, prin care să fie simplificată procedura de alegere a şefului statului, transmite Info-Prim Neo, în pagina online.

Preşedintele Partidului Liberal-Democrat (PLDM), premierul Vlad Filat, a comunicat că "după validarea referendumului, urmează că preşedintele ţării să fie ales în termen de o lună".

Liderul Partidului Democrat (PDM), Marian Lupu, a declarat că referendumul constituţional este unica posibilitate în actuala conjunctură. "Am pornit de la constatarea faptului că din 2000 au fost organizate nouă încercări de alegere a preşedintelui, dintre care doar două au fost reuşite, în 2001 şi 2005", a menţionat Marian Lupu.

Preşedintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, a spus că singura soluţie în condiţiile actuale este ajustarea Constituţiei la standardele europene. "Este soluţia cea mai bună. Noi dorim să depăşim criza politică", a subliniat Ghimpu.

Republica Moldova încearcă de peste doi ani şi jumătate să îşi aleagă preşedintele, iar o nouă tentativă în acest sens, care urma să aibă loc duminică 15 ianuarie, a fost anulată de Curtea Constituţională, care a declarat neconstituţionale alegerile din 16 decembrie.

Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale hotărârile Parlamentului din 23 şi 28 decembrie, prin care au fost constatate rezultatele alegerilor din 16 decembrie pentru funcţia de şef al statului şi a fost stabilită data alegerilor repetate la 15 ianuarie. Scrutinul prezidenţial din 16 decembrie a fost anulat după ce Curtea Constituţională a decis că deputaţii au încălcat legea atunci când şi-au făcut publice opţiunile de vot.

VOTEAZA ARTICOLUL
1/5
1 vot
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
131
fresh, azure.Nicely, that's authentic, Purchase people spots on-line to find the things you desire for food ...
Ma Talhari comunisti, securisti, masoni si voi toti din aceiasi gasca!! Voi nu aveti ruisine nici scrupule! ...
PROASTA SI DELOC CONFORMA REGULILOR DEMOCRATICE Din nou o "smecherie damboviteana".Asta este de ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
ULTIMELE STIRI
Preţuri de guerrillă, la TNI: preţurile vilelor pornesc de la 17.000 euro Preţuri de guerrillă, la TNI: preţurile vilelor pornesc de la 17.000 euro
În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Cea mai bogată ofertă a locuinţe a anului, la TNI, ediţia de primăvară Cea mai bogată ofertă a locuinţe a anului, la TNI, ediţia de primăvară
blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI