Actualitate
 
Jeffrey Franks a discutat la Guvern cu premierul Emil Boc
3 Septembrie 2010
şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1390 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Premierul Emil Boc s-a intalnit, vineri, cu şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, şi cu un reprezentant al Comisiei Europene, după întâlnirea care a durat circa 30 de minute oficialii FMI şi CE fiind conduşi de către premier până la maşinile parcate în curtea Guvernului, potrivit Mediafax. După discuţii, Boc, Franks şi oficialul CE au părăsit sediul Guvernului folosind o ieşire secundară.

"A fost vorba de o întâlnire informală, în contextul prezenţei în ţară a şefului misiunii FMI pentru a lua parte la evenimentele care marchează aniversarea a 130 de ani de la aniversarea BNR", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Printre evenimentele organizate cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea BNR se numără o conferinţă pe teme economice şi un concert extraordinar al orchestrei filarmonice "George Enescu". Cu aceeaşi ocazie se va afla la Bucureşti, duminică, şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet.

Anterior discuţiei cu Franks, Boc a avut o întrevedere cu noii miniştri ai Finanţelor, Muncii şi Comunicaţiilor, Gheorghe Ialomiţianu, Ioan Nelu Botiş, respectiv Valerian Vreme, pentru discuţii pe teme precum legea salarizării şi Ordonanţa de Urgenţă privind drepturile de autor.

Şase miniştri au fost remaniaţi, fiind desemnaţi înlocuitorii acestora, la conducerea ministerelor Finanţelor, Economiei, Transporturilor, Muncii, Agriculturii şi Comunicaţiilor.

VOTEAZA ARTICOLUL
1/5
1 vot
TAGS:
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL

banner_imopedia_300x250.gif

alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
25
Daily Mail, ABC News şi multe alte publicaţii internaţionale, la care s-a adăugat şi presa naţională, au făcut public răspunsul dat de companie clientului care pretinde că a găsit un şoricel într-o doză de suc: "Nu poţi să găseşti un şoarece în Mountain Dew pentru că băutura îl dizolvă". Ronald Ball, originar din Illinois, povesteşte că s-a simţit rău şi a început să ...
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI