Actualitate
 
PNL: Decizia ca Ponta şi Antonescu să nu reprezinte împreună USL în SUA, luată la sfârşitul lui 2011
10 Februarie 2012
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
834 VIZUALIZARI | COMENTARII  7

Decizia ca Victor Ponta şi Crin Antonescu să nu reprezinte împreună USL în SUA a fost luată la sfârşitul anului trecut, contextul politic marcat de criza politică şi socială impunând că măcar unul să rămână în ţară, a declarat, viner şeful Departamentului de comunicare din PNL, citat de Mediafax.

"Decizia de a nu reprezenta împreună, cei doi lideri, USL în vizită în SUA a fost luată de la sfârşitul anului trecut, înaintea izbucnirii crizei sociale şi politice. Am pornit de la premisa că, într-un context politic fluid, măcar unul dintre liderii coaliţiei opoziţiei trebuie să rămână acasă", a spus Dan Mihalache, pentru MEDIAFAX.

El a precizat că orice speculaţii pe această temă nu au niciun fel de rost.

Mihalache a arătat că în delegaţia USL care pleacă la Washington PNL va fi reprezentat de generalul în rezervă Cornel Dobriţoiu, nominalizat ca ministru al Apărării în Cabinetul alternativ al USL.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, va pleca, duminica viitoare, în SUA, el nefiind însoţit de liderul PNL, Crin Antonescu, aşa cum se stabilise iniţial, la perfectarea vizitei, potrivit unor surse din partid.

Apropiaţi ai liderului PSD susţin că Ponta ar urma să aibă întâlniri cu şefii de cabinet ai vicepreşedintelui Joe Biden şi secretarului de stat, Hillary Clinton.

De asemenea, preşedintele PSD urmează să discute cu lideri ai Partidului Democrat şi cu oficiali ai Congresului şi Senatului.

Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu şi-au fixat ca priorităţi externe pentru anul 2012 o vizită politică în SUA şi una la Bruxelles, obiectivele pentru primul semestru fiind alte două vizite, una în Danemarca şi alta în Olanda. "Probabil că vom merge şi în SUA pentru a avea o întâlnire politică. (...) Pentru semestrul acesta priortităţile sunt Danemarca şi Olanda, pentru tot anul priorităţile sunt Bruxelles şi o vizită probabil în SUA", preciza, în 9 ianuarie, Victor Ponta.

VOTEAZA ARTICOLUL
1/5
4 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
7. cand srugurii..... 01:46 | 11 Februarie
pelinel
Stiau din decembrie despre manifestatiile de la sfarsitul lui ianuarie?
Mare minciunos e mihalache, un adevarat pinoccio
6. Pen'ce,pen'ce???? 22:13 | 10 Februarie
Ela
Pai ce sa faca Antonescu un state??? Engleza nu stie,diplomatie nici atat,de la nastere nu reuseste sa se obisnuiasca cu fusul orar al Romaniei si atunci ce naiba sa caute acolo??Cu siguranta,americanii care sunt foarte scrupulosi cand vine vorba de cetatenii straini ce vor sa le calce pragul,au hotarat sa nu-i dea viza.Un paranoic mai putin pe teritoriu american.
5. why CA at Washington??? 22:03 | 10 Februarie
eu******
If there is no way to communicate, stay home and learn/improve your language. See you next time!
...
Oricum americanii au mai refuzat sa se intalneasca cu un oficial nu prea oficial - fostul ministru de interne - dar nu au ratat intalnirea cu alti subordonati ai domniei sale, putin mai bine pregatiti, mai pe probleme.
Ca sa este in tenis - avantaj USA!
4. Fereasca Dumnezeu 21:23 | 10 Februarie
Aurel
Ce minciuni PNL-iste;mai mare rusinea.Si cand va ganditi ca acest individ,Crin, vrea sa conduca Romania
3. avand in vedere ora la care se scoala 20:34 | 10 Februarie
fus orar
si diferenta de fus orar, mai bine se ducea Antonescu in USA. I-ar fi impresionat pe americani cu puterea lui de munca din zorii zilei. Ce balmajeala de vrajeala!!! Auzi!! sa aiba grija de tara!!! Ha Ha Ha!!!
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
131
fresh, azure.Nicely, that's authentic, Purchase people spots on-line to find the things you desire for food ...
Ma Talhari comunisti, securisti, masoni si voi toti din aceiasi gasca!! Voi nu aveti ruisine nici scrupule! ...
PROASTA SI DELOC CONFORMA REGULILOR DEMOCRATICE Din nou o "smecherie damboviteana".Asta este de ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI