Bani & Afaceri
 
Licitaţia pentru selectarea băncii care va pregăti privatizarea Oltchim va avea loc în 21 noiembrie
28 Octombrie 2011
Foto: RL
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
708 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oltchim Râmnicu-Vâlcea, va organiza în 21 noiembrie o licitaţie pentru desemnarea unei bănci de investiţii "de reputaţie internaţională" care să pregătească procesul de privatizare a combinatului chimic, potrivit datelor Oltchim, preluate de Mediafax.

Oltchim se află pe lista companiilor la care urmează să fie numit management privat până la finele acestui an, conform angajamentelor asumate de Guvern în negocierile cu FMI.

Băncile interesate să participe la licitaţie vor depune o garanţie de 35.000 de euro, se arată într-un anunţ al Oltchim.

Secretarul de stat în Ministerul Economiei Karoly Borbely a declarat miercuri că Oltchim va fi privatizat până în aprilie-mai 2012, iar până la sfârşitul acestui an va fi selectată o bancă de investiţii care va căuta potenţiali investitori.

Comisarul UE pentru Concurenţă, Joaquin Almunia, a declarat săptămâna trecută la Bucureşti că este analizat un posibil ajutor de stat pentru Oltchim.

Guvernul a aprobat în 2009 o operaţiune de conversie în acţiuni a datoriilor Oltchim faţă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). AVAS a preluat de la Ministerul Finanţelor, în 2002, o creanţă cu o valoare nominală de 508,6 milioane lei, provenită din executarea garanţiilor emise de stat pentru împrumuturile externe contractate de societate.

Pentru realizarea conversiei datoriei în acţiuni este necesar acordul Comisiei Europene.

Ministerul Economiei a arătat marţi că Banca Comercială Română şi Banca Transilvania ar putea accepta conversia în acţiuni a datoriilor pe care Oltchim Râmnicu-Vâlcea le are faţă de cele două instituţii de credit, a anunţat marţi Ministerul Economiei.

La finalul anului 2010, Oltchim avea datorii de 2,289 miliarde lei (aproximativ 545 milioane euro), cu 22% peste obligaţiile de plată de la 31 decembrie 2009, de 1,879 miliarde lei. Combinatul a acumulat în intervalul 2007-2010 pierderi cumulate de peste 745 milioane lei.

VOTEAZA ARTICOLUL
1/5
2 voturi
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
Apartament in Popesti-Leordeni
2 camere
Zona: Popesti-Leordeni
cursvalutar
1 EUR
4.4662
+0.0075
+0.1679
1 USD
3.5538
+0.0266
+0.7485
1 GBP
5.5765
+0.0336
+0.6025
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI