Bani & Afaceri
 
Cel mai mare acţionar al FP vrea ca Fondul să vândă din active şi să distribuie banii acţionarilor
16 Februarie 2012
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
454 VIZUALIZARI | COMENTARII  2

Fondul american de hedging Elliottt Associates, cel mai mare acţionar al FP, propune ca Franklin Templeton să vândă din activele Fondului Proprietatea şi banii obţinuţi să fie distribuiţi acţionarilor, iar administratorul să primească şi un comision suplimentar de 1,5% din sumele încasate, informează Mediafax.

Fondul Proprietatea a primit miercuri de la Elliott o solicitare de convocare AGA în care să se discute despre revizuirea comisionului de administrare pe care Franklin Templeton îl încasează, de 0,479% pe an din capitalizarea Fondului.

Fondul american de hedging Elliott Associates este cel mai mare acţionar al FP, deţinând indirect 12,57% din acţiuni (12,91% din capitalul subscris şi vărsat), prin companiile Manchester Securities şi Beresford.

Elliott propune, prin firma Manchester Securities, ca pentru a încuraja administratorul să înceapă vândă din participaţii, Franklin Templeton să primească un comision suplimentar de 1,5% din banii obţinuţi din vânzarea de active ale FP şi distribuiţi ulterior acţionarilor, pentru perioada 2012 - 2013, iar în 2014 acesta să scadă la 1%.

"Structura revizuită a onorariului supusă aprobării acţionarilor urmăreşte să motiveze administratorul să vândă deţinerile de portofoliu şi să distribuie numerar către acţionari sub formă de distribuţii suplimentare, remunerând în acelaşi timp şi SAI pentru reducerea onorariilor viitoare datorată scăderii dimensiunii Fondului", se arată într-un raport transmis, joi, de FP Bursei de Valori Bucureşti.

Elliott consideră că actuala formulă de stabilire a comisionului de administrare încasat de Franklin Templeton nu încurajează administratorul să vândă din active şi să distribuie banii acţionarilor, ci să investească banii pentru a maximiza valoarea activelor administrate.

"Este discutabil dacă reinvestirea veniturilor din vânzări în deţineri noi de portofoliu va reuşi să reducă în mod substanţial discountul, având în vedere numărul redus de companii mari admise la tranzacţionare pe bursa de valori din România ale căror acţiuni se tranzacţionează într-un volum considerabil. În practică, societatea de administrare poate fi constrânsă, acolo unde este permis, să se orienteze către alte pieţe regionale pentru investiţii noi, dar există limitări în legislaţia cu privire la Fond, care limitează posibilitatea de a investi în active din afara României", se arată în solicitarea înaintată de Manchester Securities.

Politica de dividende a FP prevede distribuirea integrală către acţionari a profitului obţinut din dividende şi dobânzi, în timp ce restul încasărilor pot fi reinvestite.

Astfel, administratorul Franklin Templeton a propus ca acţionarii să primească în acest an dividende în valoare totală brută de 523,5 milioane lei (120,4 milioane euro), suma reprezentând aproximativ 96% din profitul net de anul trecut.

La începutul anului trecut, Fondul Proprietatea avea în conturi peste 1 miliard de lei, bani pe care i-a folosit pentru răscumpărări de acţiuni (120 milioane lei) şi pentru investiţii în acţiuni Erste Bank şi Raiffeisen Bank listate la Bursa de Valori din Viena (350 milioane lei în primul semestru), dar şi în titluri ale companiilor din România, precum Alro, Azomureş, BRD, Banca Transilvania şi Conpet. Acţiunile la companile din România au cea mai mare pondere în activele FP, reprezentând la finalul anului trecut aproape 99% din portofoliu.

Elliott spune, în solicitarea transmisă, că unul dintre cele mai bune mijloace de a reduce discountul în cazul fondurilor închise listate este vânzarea unora din activele din portofoliu şi distribuierea banilor către acţionari.

Acţiunile Fondului Proprietatea se tranzacţionează în prezent la un discount de peste 50% faţă de valoarea activului net.

Reprezentanţii Elliott menţionează că pe măsură ce activele sunt vândute şi banii sunt distribuiţi acţionarilor valoarea activelor din portofoliu se va diminua şi, totodată, ar fi recomandabilă renunţarea la actualul comision de administrare, de 0,479% pe an.

Franklin Templeton a încasat anul trecut comisioane de 32,1 milioane lei (7,5 milioane euro) pentru gestionarea investiţiilor şi de administrare a FP.

Distribuirea suplimentară este considerată acordarea de dividende speciale, răscumpărarea propriilor acţiuni, diminuări de capital prin reducerea valorii nominale şi pentru alte acordări.

Fondul Proprietatea menţionează în comunicatul transmis Bursei că va convoca AGA, aceasta urmând să aibă loc până pe 8 aprilie, pe ordinea de zi fiind prezentate solicitările transmise săptămâna trecută de alţi trei acţionari pentru aprobarea listării secundare a FP pe bursa de la Varşovia şi pentru revocarea membrilor Comitetului Reprezentanţilor.

Acţiunile FP au închis sesiunea de tranzacţionare de miercuri la un preţ de 0,524 lei, în scădere cu 0,47%. La această cotaţie, capitalizarea Fondului este de 7,21 miliarde de lei (1,6 miliarde de euro).

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
2 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
2. Numai sa nu ... 19:07 | 17 Februarie
Paul de Damaroaia
Numai sa nu isi bage ****' coada si aici, ca FP valoreaza mai mult ca flota !
1. viitorul nu suna rau... 10:25 | 16 Februarie
eu******
Astept sa vad ce se mai intampla.Interesant de urmarit.
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner_imopedia_300x250.gif

TopRL
Actrita Grace Kelly, care a devenit Printesa Grace de Monaco atunci când s-a casatorit cu printul Rainier în 1956, este pe primul loc in topul celor mai frumoase printese din istorie, potrivit unui sondaj realizat de site-ul BeautifulPeople.com. Prinţesa Rania a Iordaniei a ieşit pe locul al doilea in sondajul online, urmată de Kate Middleton care a intrat de curând în familia regală britanică după ce...
 
comentarii
9
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
in mare parte adevarat, dar cu mici nuante; problema maidanezilor a (re)aparut datorita demolarilor in masa facute de ...
6
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
spălarea naţională pe creier prin care românia a trecut în deceniile de comunism a lăsat în urmă zoaie şi alte urme ...
6
Să facem totu'!
spălarea naţională pe creier prin care românia a trecut în deceniile de comunism a lăsat în urmă zoaie şi alte urme ...
2
V-aţi întrebat cum arată o reclamă la Nivea într-o ţară africană?
frumos! pentru cateva minute m-am detasat de pet-uri si coji de seminte. multumesc!
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI