Valorizarea modelului reprezentat de România Regelui Carol I poate fi răspunsul pentru provocările crizei de azi.

Suntem în secolul al XXI-lea şi în al douăzeci şi unulea an de la căderea dictaturii comuniste în România, prăbuşirea bipolarismului mondial şi triumful democraţiilor. Avem mai multă libertate, opţiuni, deschidere internaţională, suntem membri ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi ai Uniunii Europene, ne bucurăm de beneficiile reconectării ţării noastre cu lumea civilizată. Din păcate, la sfârşit de an 2010, atât lumea, cât şi ţara se află într-un delicat moment de tranzit de la entuziasm la depresie. Acest adevăr nu poate fi evitat, ci trebuie trăit, înţeles şi depăşit.

Modelul României lui Carol I

De curând, a fost evocată figura puternică şi eficace a Regelui Carol I, o dată cu dezvelirea statuii sale ecvestre din faţa Palatului Regal. Uitându-mă la ultimii o sută cincizeci de ani de istorie românească, admirând edificiile culturale, administrative, de cult sau de învăţământ ridicate sau refăcute de Familia Regală, am fost impresionat să constat forţa pe care o aveau asociaţiile de breaslă, meşteşugarii, artiştii, oamenii de ştiinţă sau funcţionarii, cu alte cuvinte profesioniştii României din toate domeniile.

Bisericile şi primăriile, bibliotecile şi cercurile militare, universităţile şi colegiile naţionale, şcolile de arte şi meserii şi liceele, templele artelor şi camerele de comerţ, toate atestă prezenţa în România secolelor XIX şi XX a unor puternice bresle: comercianţi, meseriaşi, artizani, alături de asociaţii respectate de pictori şi arhitecţi, sculptori ori constructori. Asociaţiile de breaslă erau puternice şi în domeniul literaturii, al gazetăriei, al învăţământului, ştiinţei sau tehnicii. Indiferent cât de grele au fost împrejurările istorice, România modernă a fost pe mâna oamenilor care şi‑au cunoscut profesia, a specialiştilor.

Anul de graţie 1866

Ca un simbol al coincidenţei istorice, Constituţia statului modern, Casa Regală şi Academia Română au aceeaşi dată de naştere: 1866. Fiecare dintre aceşti piloni ai statalităţii noastre moderne, cu unelte specifice, a promovat în societatea românească conceptul şi valorile morale asociate profesionalităţii.

Carol I a construit statul român pe principiul profesionismului, al perfecţionării. Instituţiile moderne ale statului s-au făurit, din anul 1866 până în 1947, pe temeiul calităţii profesionale şi al ierarhiei meritului. A fost timpul unei aspiraţii institu-ţionale către mai bine, în care cuvintele întru care neamul nostru s-a ma-nifestat în Europa au fost „solidaritate", „unire", „împreună", „prin noi înşine". Munca depusă de Casa Regală, din 1866 până astăzi, a fost una de adunare a energiilor bune, talentelor şi oamenilor de calitate ai ţării Academia, Biserica, Armata şi Casa Regală au pus împreună esenţele rare ale naţiunii. Ne-am cucerit independenţa pentru că am stat împreună. Am făcut Marea Unire pentru că am fost împreună, am fondat un stat modern pentru că am fost împreună, am depăşit crize şi am câştigat războaie pentru că am fost împreună. Nu este nici un secret aici. Oamenii de calitate, profesioniştii nu divizează, nu separă, nu distrug. Profesioniştii inspiră, construiesc şi unesc. Aduc valoare breslei lor, aduc valoare epocii şi ţării lor, stând împreună.

Un tablou contemporan

După anul 1989, societatea românească, slăbită, începea să‑şi manifeste instinctul binelui. S-au restructurat uniuni de creaţie, s-au organizat pe principiul libertăţii sindicate şi patronate, s-au refăcut camere de comerţ, bursele de valori şi mărfuri, s-a dat frâu liber spiritului civic şi initiativei personale. Din păcate, dispreţul faţă de instituţii şi valori şi umilinţa, frica, sărăcia instalate timp de patruzeci de ani au inhibat sensul, importanţa, criteriul profesionismului. Societatea românească a părut impermeabilă la bine. În mai toate domeniile publice ale anului 2011 vom găsi încă destui neaveniţi, oameni incapabili de construcţie, egoişti şi lipsiţi de viziune. România de astăzi este liberă, dar nu este încă profesionistă.

Profesionistul uneşte, diletantul dezbină. Principala problemă a societăţii româneşti informate, democratice, libere şi din ce în ce mai prospere este ama-torismul care contaminează cu dezbinare. În fiecare dintre domeniile vieţii româneşti este urgentă nevoie de seriozitate, etică şi pricepere. De meşteşug, artă şi ştiinţă. De capacitatea de a face bine un lucru, de a stăpâni propria îndeletnicire. Profesionism înseamnă lucru de calitate, spirit de răspundere, altruism, respect, grija de a forma ucenici, iubirea de profesie, dedicaţie şi dorinţa de a avansa în cunoaştere.