Ce aveţi în minte când vine vorba de Revoluţia din 1989?
Nu sunt revoluţionar, dar, ca orice om care a trăit momentele acelea şi unul care a suferit, am şi eu părerea mea. Problema e că toată lumea gândea într-un fel atunci: era o cu totul o altă situaţie decât ceea ce credeam noi că este. În primul rând, toate dezinformările: gazetarii nu puteau să-şi facă meseria, doar ce mai auzeam la radio. Din cauza dezinformărilor, în mintea noastră de atunci, am considerat că era cazul să fie o asemenea schimbare. A fost ceva provocat, că zic ei că a fost spontan, că a venit lumea, alea sunt poveşti. După ce s-a întâmplat la Bucureşti şi împuşcăturile de la Timişoara, nu puteai să acţionezi ca nebunul. Lumea a venit după. Am stat la televizor, ca toată lumea, că acolo a fost revoluţia. Au apărut fel de fel de variante: că au venit teroriştii, apoi a apărut generalul Militaru la televizor, în 22, a spus despre Ion Iliescu că este disident, nu ştia nimeni că o se se schimbe regimul. Toată lumea a vrut să nu mai fie Ceauşescu, nimeni nu ştia că n-o să mai fie comunism, toată lumea se gândea că el era răul- nu era lumină, căldură, apă, erau nişte lucruri aşa... a fost ceva organizat, de care nimeni nu a ştiut. Mai târziu, când au apărut informaţii, ei încă susţin că a fost spontan. Rămâne o nebuloasă pe care o ştiu câţiva, care au avut acces la ce s-a întâmplat acolo, noi ştim că la ora 5 după-amiaza a venit Ion Iliescu, a dat declaraţia pluripartidismului, separarea puterilor, redarea proprietăţilor.
Şi asta a făcut ca toată lumea să fie cu ochii pe televizor. Înainte să fie revoluţia, televizorul mergea două ore. Se auzea că au murit 60.000 oameni - a fost ceva îngrozitor pentru toată lumea, am crezut că o să fie mai bine. Nenorocirea a fost că, în toate sectoarele de activitate, pentru că nu a mai fost economie centralizată, statul a început să-şi ia mâna de pe toate întreprinderile, multe au dispărut şi am intrat în capitalism. Ceea ce a distrus totul e că nu au mai fost locuri de muncă.
Asta a fost cea mai mare dezamăgire pentru toată lumea, că a continuat degradarea asta totală: din şcoli, cât mai puţine, spitale, cât mai puţine, facultăţi au apărut cu duiumul, s-a degradat învăţământul, toată lumea aşteaptă să fie plătită. Nu era bine nici înainte, când nivelul la care te pregăteai nu era şi felul în care erai plătit. Totuşi, nu toate au fost rele, iar ceea ce se putea reabilita ar fi trebuit să se mai păstreze. În agricultură, totul era organizat: oamenii trebuiau să-şi ia proprietăţile înapoi, erau ale lor, se hotârâse prin Constituţie, nu că aş fi fost împotriva desfiinţării unităţilor cooperatiste, dar, să mă ierte Dumnezeu, de ce nu se caută să se concentreze cumva proprietăţile astea, să se lucreze, să se facă o agricultură modernă? Că una e să lucrezi unul-două hectare şi altceva e să lucrezi 1000 de hectare. Este o mare greşeală că s-a desfiinţat agricultura. Ni s-a promis că va fi o agricultură extraordinară, se vor face ferme, se va produce mult... e un lucru greu şi fără investiţii nu se poate.
Ce s-a întâmplat după Revoluţie?
După Revoluţie, ni s-au dat înapoi salariile, eu luam 37% din salariu... în decembrie, eram neplătit din luna august, trăiam din salariul soţiei, de profesoară, care era şi ăla mic, acum s-a întors treaba: noi, la pensie, să ne ţinem copiii. Păi cum e posibil aşa ceva? Nu mi-am imaginat niciodată o asemenea treabă, tu stai să-ţi ajuţii copiii, că n-au din ce să trăiască... atunci, unii trăiesc dintr-un ajutor... de ce să fie aşa? Întrebările astea mi le pun în fiecare zi. Sperăm că va fi mai bine, dar binele nu se vede. Conducătorii se feresc să iasă în faţă şi să spună că nu găsesc o soluţie... pedeapsa pe care a primit-o Ceauşescu a fost nedreaptă, după mine. Acum s-a încercat să se condamne comunismul, cu batjocură - oamenii au fost schinguiţi, de ce trebuie să se sinucidă lumea ca să ia cineva o măsură? Nu mai impresionează pe nimeni viaţa oamenilor. Când a fost revoluţia, în asta am crezut. Acum, pentru că n-ai bani, n-ai nimic, dacă nu dispui de bani, mori cu dreptatea în mână...
Dacă au ajuns cei de vârsta mea să regrete perioada aceea... erau lucruri rele... de ce să ne întoarcem la ele? Acum stau magazinele pline... şi nu cumpără nimeni. Mă impresionează că nu se poate face nimic...Era mai bine în comunism, că erai respectat. Aşa ajung să gândească oamenii.
