Tensiunile din „arcul şiit" arată că Iranul dispune de mai multe cărţi de joc în şantajul strategic regional prin care vizează să iasă din izolarea internaţio­nală. Prin intermediul comuni­tă­ţilor şiite, Teheranul îşi extinde influenţa folosindu-le drept pioni. Siria oferă un mare teren de confruntare între o parte a lumii arabe şi Iran. Arabia Saudită şi Qatar, unde cancelariile sunt decise să  stopeze influenţa iraniană, susţin opozanţii sirieni. De partea sa, Iranul susţine militar şi financiar regimul de la Damasc, cel mai mare aliat în regiune. Cu doi susţinători în sânul Ligii Arabe, Irak şi Liban, teheranul încearcă să blocheze tentativele Arabiei Saudite şi Qatarului de a internaţionaliza criza siriană.

În Siria, unde regimul lui Bashar al-Assad recurge la vio­lenţe extreme, pentru a înăbuşi revolta populară, Teheranul şi-a trimis, clandestin, trupe de elită pentru a-şi susţine aliatul. Serviciile secrete occidentale estimează numărul combatanţilor iranieni la 15.000. Membri ai Gardienilor Revolu­ţiei cu sarcina de a reprima protestatarii sirieni. Cinci dintre ei au fost capturaţi zilele trecute de opozanţii sirieni în oraşul rebel Homs, supus unor violenţe barbare şi unde puterea foloseşte scuturi umane. Semn al existen­ţei unei  cooperări directe între cei doi aliaţi în represiunea din Siria este vizita de luna trecută la Damasc a influentului şef al Gardienilor Revo­luţiei, generalul Qassem Soleimani, considerat de analişti ca posibil succesor al preşedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad, şi el un fost „gardian". Anul trecut, SUA l-au acuzat că are legătură cu un presupus complot al unităţii Qods pen­tru a asasina ambasadorul Arabiei Saudite la Washington apelând la serviciile unui ucigaş al nar­co­trafi­canţilor mexicani contra sumei de 1,5 milioane dolari.

Surse iraniene arată că regimul ayatollahilor de la Teheran se teme de noi contestări populare ca urmare a crizei siriene. Iranienii sunt din ce în ce mai săraci sub efectul sancţiunilor internaţio­nale şi ajutorului financiar colosal dat regimului de la Damasc.

În prezent, Iranul nu are decât un singur aliat adevărat - Siria. Cele două state au semnat la 18 noiembrie 2004 un acord de asistenţă reciprocă potrivit căruia fiecare promite să vină în ajutorul celuilalt în cazul sanc­ţiu­nilor internaţionale. Ana­liştii arată că prăbuşirea lui Assad ar prejudicia minoritatea alauită (20% din popu­laţie), căreia îi aparţine clanul Assad şi ataşată şiismului. Căderea regimului sirian ar avea repercusiuni geopolitice majore asupra regiunii pentru că va spulbera axa Iran-Siria-Hamas-Hezbollah.

Strategie subterană

Iranul minează pacea şi stabilitatea în Golf şi secretarul de stat american Hillary Clinton declara că, „direct sau prin mandatari" ca Hezbollah şi Hamas, Iranul ­încearcă să  influenţeze evenimentele  în Egipt, Bahrein sau Yemen.

Manifestaţii conduse de şiiţi au izbucnit în Bahrein, minuscul regat din Golf, bogat în petrol şi aliat al SUA şi liderii sunniţi au acuzat Iranul şiit de ingerinţă în afacerile lor interne. Riadul, care vede influenţa Teheranului în spatele revendicărilor inspirate de revoltele din Tunisia şi Egipt, a trimis armata în ajutorul monarhiei sunnite.  Iranul a declarat în alte ocazii că Bahreinul este „a 14-a provincie" a Republicii Islamice. Bahreinul a fost prima ţară unde recentul val de revolte ce traversează lumea arabă a dezvăluit în mod semnificativ opoziţia dintre musulmanii şiiţi şi sunniţi. Mica monarhie din Golf are o valoare strategică considerabilă pentru SUA, care au acolo baza Flotei a 5-a. Ea protejează interesele americane în regiune şi asigură fluxul continuu de petrol din Golf spre Occident.  În plan militar, căderea Bahreinului înseamnă o poartă deschisă Teheranului.

În prezent, şiismul deţine o poziţie de neocolit în geopolitica Orientului Mijlociu, cu 140 milioane de adepţi şi importante minorităţi în diverse state. Succesele politice ale mişcării islamiste extremiste Hezbollah în Liban, dar mai ales venirea la putere a şiiţilor în Irak ilustrează un reviriment, iar Iranul, singura ţară unde şiismul este religie de stat din secolul al XVI-lea, se prezintă ca un apărător al acestei religii minoritare în rândul majorităţilor sunnite. Ansamblul statelor arabe din regiune se tem de un posibil arc şiit din Teheran până în Liban, trecând prin ţările Golfului, istoria recentă a  Iranului fiind caracterizată de rupturi, acţiuni oculte şi o susţinere a mişcărilor teroriste. Influenţa deloc neglijabilă a reţelelor sale religioase şi mijloacele financiare consacrate politicii sale pro-şiite permit Teheranului să-şi facă auzită vocea. Numai că Iranul, înconjurat de vecini adesea ostili, se simte izolat. Persan înconjurat de state arabe şi şiiţi în inima puterii sunnite, Iranul încearcă să obţină o armă nucleară care i-ar permite să se afirme în plan mondial.