În primele zile ale lui 1999, minerii din Valea Jiului intră în grevă generală. Sunt nemulţumiţi de salariile mici şi de intenţia guvernului Radu Vasile de a închide două mine şi de a-i lăsa astfel, pe mulţi dintre ei, fără locuri de muncă. În două săptămâni, tensiunea atinge cote alarmante în Valea Jiului. Românii au prins deja frică de mineri, ştiu că bâtele lor pot da jos guverne şi schilodi studenţi. Încă o dată, puterii de la Bucureşti nu i se mai pare atât de departe Valea Jiului. Presa vremii urmăreşte pas cu pas negocierile dintre mineri şi guvernanţi.

„Minerii de la Petroşani s-au aflat în a opta zi de grevă generală. Ortacii vor ca CNH să acorde majorări salariale, fără ca minele Bărbăteni şi Dâlja să fie închise," scrie Evenimentul Zilei, pe 14 ianuarie 1999.

Negocierile cu guvernul Radu Vasile stagnează. După câteva zile, la îndemnul lui Cozma, minerii plusează, aşa cum notează acelaşi ziar: „Noile pretenţii ale lui Cozma aruncă în aer negocierile: 10.000 de dolari pentru fiecare miner disponibilizat şi 400 de dolari leafa până la pensie".
Jurnaliştii au descins încă din primele zile în Valea Jiului. Transmit, zi de zi, fiecare mişcare al minerilor. Ziarele abundă de portrete ale Luceafărului Huilei.

De exemplu, ziarul Adevărul scrie despre „mitul lui Cozma" care „perverteşte suflete de copii": „Ieri, la ora 11, în curtea CNH-ului nu era decât Victoraş, un pui de miner, din Uricani. Venise să-l vadă pe Cozma, ca în fiecare zi de două săptămâni încoace. Puştiul se visează Cozma, îi recită discursurile, i-a împrumutat gesturile. Salută trecătorii cu pumnul stâns, „cum făcea el când s-a întors din defileu. Am plâns când l-am văzut". Zice că luni e pregătit de mineriadă. «Nu ştiţi cumva dumneavoastră unde e Miron Cozma?». Spune oricui îl bagă în seamă că a dat mâna cu el, de faţă cu toată lumea."
Între timp, cum negocierile nu înaintează, autorităţile pregătesc blocaje pe traseul Valea Jiului - Bucureşti. Un articol din Adevărul, ediţia din 16 ianuarie 1999, descrie pregătirile forţelor de ordine, care îşi poziţionaseră trupe în Defileul Jiului: „jandarmii şi băieţii vânjoşi din DIAS îşi omoară timpul în Defileu. Când termina cu tablele, ceaiurile sau poveştile despre familii, mai trântesc un baraj".

Marşul spre Bucureşti: camionele şchioape şi neputinţa poliţiştilor

Brusc, lucrurile se precipită. La 15 ianuarie 1999, Judecătoria Petroşani declară ilegală greva minerilor. Cozma dă semnalul pentru plecarea spre Bucureşti. Pe 18 ianuarie, în jur de 15.000 de mineri pornesc spre Capitală, în autobuze şi maşini personale. Drumul spre Târgu Jiu e blocat în mai multe locuri cu stabilopozi de beton şi cu camioane cărora le fuseseră scoase roţile. Minerii trec însă cu uşurinţă de blocajele forţelor de ordine.

„După aproape o oră de marş forţat, coloana, lungă de aproape un kilometru, a ajuns la intrarea în Defileul Jiului. (...) Primul baraj, instalat la 16 kilometri distanţă de Petroşani, a fost atins de mineri în jurul orei 15.00: două camioane şchioape ale jandarmeriei, cu prelate proaspăt vopsite pentru a crea impresia că sunt pline cu soldaţi, şi mormane de pământ şi bolovani. Obstacolul este trecut cu uşurinţă de grevişti, „pe coate şi genunchi" buldozerul şi cele două camioane rămânând la coadă pentru îndepărtarea pietrelor, şi pentru a asigura retragerea ortacilor în caz de atac", scrie Evenimentul Zilei, 19 ianuarie 1999.

Victoriile punctuale sunt sărbătorite de mineri care, potrivit relatărilor jurnaliştilor, prind curaj cu fiecare blocaj pe care îl elimină. „Cozma a apărut dintr-un autobuz şi a fost purtat pe braţe, în ovaţiile asistenţei înfierbântate. Minerii şi-au continuat drumul către Târgu Jiu, priviţi, cu neputinţă, de către poliţişti, în spatele coloanei minerilor, dinspre Petroşani, au trecut ieri dimineaţă încă alte câteva zeci, poate sute, de autobuze, maşini mici, pline ochi cu demonstranţi cu lămpaşe. Drumul prin Defileul Jiului către Petroşani este presărat cu urmele luptelor date. Zeci de maşini distruse, blocuri de piatră căzute pe carosabil, multe maşini de Politie ba incendiate, ba distruse." - România Liberă, 20 ianuarie 1999.

Bătălia de la Costeşti: forţele de ordine, umilite

Pe 21 ianuarie 1999, peste 1.500 de poliţişti şi jandarmi sunt luaţi ostatici de mineri după străpungerea barajului forţelor de ordine de la Costeşti. Ortacii ameninţă că vor folosi prizonierii ca scut viu.

„Jandarmii şi poliţiştii au abandonat armamentul din dotare (scuturile, bastoanele şi grenadele cu gaze lacrimogene) şi au fost capturati. Ostaticii au fost îmbarcaţi în şase autobuze, amplasate în faţa coloanei de maşini, care s-a refăcut, în jurul orei 19.00, după ce minerii au reuşit să degajeze obstacolele care fuseseră plasate pe şosea. Coloana de autovehicule s-a îndreptat spre Râmnicu Vâlcea, unde, în faţa Prefecturii, câteva sute de oameni manifestau în favoarea minerilor, iar curentul electric a fost întrerupt în întreg oraşul timp de oră," scria agenţia Mediafax pe 21 ianuarie 1999. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se întruneşte şi se instituie stare de urgenţă.