Un destin neobişnuit

Când a ajuns în Ljubljana, capitala Sloveniei, în 1977, Peter Bossman, pe atunci în vârstă de 22 de ani, avea deja în spate un trecut interesant. Tatăl său fusese medicul personal al primului conducător al Ghanei independente, Kwame Nkrumah, şi Bossman-fiul îşi petrecuse tinereţea în Africa de Nord, Elveţia şi Marea Britanie, unde tatăl participase la fondarea ambasadelor ghaneze. Când un puci militar l-a înlăturat de la putere pe Nkrumah, familia lui Bossman a fost nevoită să fugă din ţară. Peter Bossman şi-ar fi dorit să studieze medicina în Marea Britanie, dar a aflat că singura ţară în care îşi putea urma visul era fosta Iugoslavie. Şi nici măcar, cum sperase, la facultatea de medicină din Belgrad, ci la cea din Ljubljana, un oraş de care Bossman nici nu auzise până atunci. Acolo a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie şi, după absolvire, s-au mutat în Piran, un orăşel turistic cu o populaţie de 17.500 de locuitori. După o stagiatură la spitalul din oraş, Bossman şi-a deschis un cabinet particular. „Iniţial voiam să trăim o vreme şi în Ghana, dar după ce s-a născut prima noastră fiică (în 1986), această opţiune a căzut - ne mergea bine şi nu voiam să renunţăm la cabinet", declară Bossman. În1994 a dobândit cetăţenia slovenă, iar din 1998 este unul din reprezentanţii partidului social-democrat în consiliul local.

„Yes we can" la Marea Adriatică

Sfârşitul - temporar şi fericit - al acestei traiectorii mai puţin obişnuite a avut loc săptămâna trecută, când Bossman a câştigat alegerile cu 51,4% din voturi. Obiectivele principale ale campaniei sale electorale au fost dezvoltarea transportului în comun din Piran şi îmbunătăţirea serviciilor publice. Planurile lui Bossman mai includ şi construcţia unui teren de golf, stimularea cetăţenilor de a folosi maşini electrice şi promovarea produselor locale: „Avem atâtea lucruri minunate şi e păcat că nu le facem mai multă reclamă", spune el. Campania s-a bazat însă şi pe calităţile candidatului: modestie, cinste şi obiectivitate. Cu o deosebită atenţie pentru detalii, Bossman a atacat într-o duzină de clipuri postate pe Youtube diverse subiecte importante pentru localnici - de la groapa ilegală de gunoi la marginea oraşului până la problemele cu droguri ale tinerilor şi posibilitatea de a oferi accesul gratuit la Internet tuturor cetăţenilor. „În campanie am fost mereu cinstit", declară Bossman, „le-am spus oamenilor ce le pot oferi şi ce nu. Au simţit că pot avea încredere în mine".
Campania în sine nu a fost atât de uşoară pentru proaspătul primar; partidul său a refuzat iniţial să îl susţină, iar partidul contracandidatului i-a reproşat că nu are experienţă politică şi că nu stăpâneşte prea bine limba slovenă (Bossman a declarat după alegeri că va lua lecţii de la prietenă de familie care este lingvistă). Totuşi, când Bossman a câştigat primul tur al alegerilor cu 31% din voturi, cu cinci procente mai mult decât principalul său adversar, întreaga ţară a început să se intereseze de cazul său. În cotidianul cu răspândire naţională Dnevnik, un articol intitulat „Peter Bossman preşedinte (bine, dar mai întâi primar)" îl compara pe Bossman cu Barack Obama: „Când poporul american l-a ales pe Obama preşedinte, aceasta a fost o mişcare tectonică, un nou capitol al istoriei naţionale. Întrebarea este dacă suntem şi noi în stare să facem ce au făcut americanii", scria editorialistul Vlado Miheljak.
Alegerea lui Bossman a fost salutată euforic de presa slovenă. „Bossman este o vedetă slovenă", titula cotidianul Delo. Dnevnik scria că „acesta este un triumf al Sloveniei asupra sa, asupra stereotipurilor şi prejudecăţilor în care a fost prinsă atâta vreme".

Piran - un orăşel atipic

Într-adevăr, triumful lui Bossman coincide cu o schimbare majoră în atitudinea Sloveniei faţă de străini; când Slovenia s-a desprins de fosta Iugoslavie în 1992, 25.000 de sârbi, croaţi şi bosnieci au devenit rezidenţi ilegali pentru că nu au aplicat pentru noua cetăţenie. Mulţi dintre ei au purtat procese lungi contra statului pentru a putea rămâne în patria lor, ceea ce a dăunat imaginii nou-constituitei ţări. Abia în acest an li s-a acordat tuturor acelor cetăţeni statutul de rezidenţi permanenţi.
Oamenii de culoare sunt în continuare extrem de rari în ţările fostei Iugoslavii. În Slovenia, de exemplu, trăiesc doar circa 200 de emigranţi africani, iar cea mai cunoscută slovenă de culoare este celebra atletă jamaicană Merlene Ottey, care locuieşte din 1998 în Ljubljana. Dar, deşi ţările din fosta Iugoslavie au atras în anii '60 şi '70 mulţi studenţi din Ghana, Congo, Coasta de Fildeş, Egipt, Algeria, precum şi din India şi Iran, marea majoritate a acestora s-au întors după terminarea studiilor în ţările lor de baştină. Doar în orăşelul Ulcinj, situat pe coasta montenegrină, există o mică comunitate de oameni de culoare, urmaşii unor sclavi africani aduşi acolo în secolul 18 de către piraţi.
Piran, situat între Trieste şi partea croată a Istriei, a fost dintotdeauna puţin diferit; în timp ce restul ţării se consideră ca făcând parte atât geografic cât şi cultural din zona Europei mijlocii, locuitorii Piranului tind să adopte identitatea regională, mediterană, a Istriei - care este pentru ei mai importantă decât apartenenţa formală la un stat anume. De altfel, populaţia oraşului este foarte heterogenă: 8% din locuitori sunt de origine italiană, alţi 8% croaţi, şi mai există de asemenea în continuare minorităţi sârbe şi bosniace. Numărul mare de turişti din Italia, Austria sau Germania care vizitează oraşul în fiecare an contribuie şi el simţitor la senzaţia că Piranul este un oraş internaţional.
După experienţa sa personală, Bossman este de părere că „desigur că există şi în Piran rasism, dar oamenii de-aici vor un primar care să le rezolve problemele, şi nu cred că dau prea multă importanţă culorii acestuia". Deşi la început s-a lovit de unele probleme cauzate de faptul că este negru, acestea au încetat de mult: „nu cred că oamenii mai văd culoarea mea sau se simt deranjaţi de accent când vorbesc cu mine", constată el, „altfel n-ar veni la mine să îi tratez".