Aproape că nu se mai văd acoperişurile. Doar dacă eşti om al locului cunoşti cel mai scurt drum spre un anumit mănunchi de suflete. Drumuri? Poate doar poteci, prin părţile astea. Pentru că de asfalt nu poate fi vorba.

Oricum, asfalt sau pământ, nu mai contează acum, sunt cu mult sub omătul care tot creşte, văzând cu ochii. Vrei să ieşi afară din casă, te îmbraci cu tot ce ai mai gros. Şi porneşti la drum.

Mare atenţie la urmele animalelor sălbatice, mai ales porcii mistreţi, care-şi fac de cap în pustietate. Cinci, şapte, zece kilometri, atât ai de mers de la un sat la altul. Iar în fiecare loc, doar câteva zeci de familii. Mai mult bătrânii se încăpăţânează să se pună de-a curmezişul pustiului.

Sub omătul gros e acoperişul casei. Iar sub acoperişul gârbovit găseşti un suflet de om. Mai rău e dacă omul nu poate merge. Nici să-şi facă mâncare, nici să-şi taie lemnele pentru foc.

E nevoie de cineva, să vină şi să-i ajute pe bătrânii cei singuri, pentru care anotimpruile nu mai contează. Cele câteva picături de viaţă care le mai ticăie în piept i-au ţintuit în patul lor. Patul suferinţei.

Înotând prin troiene de doi metri

Cei care se încumetă totuşi să iasă din propria lor casă pe urgia asta, pentru a-şi ajuta semenii în suferinţă, sunt oameni care locuiesc tot în satele astea din mijlocul pustiului, din judeţul Bacău.

Sunt îngrijitori la domiciliu - 38 la număr - care fac parte dintr-un program, derulat încă din 2009, de Fundaţia de Sprijin Comunitar din Bacău. Stănişeşti, Vultureni, Huruieşti, Tătărăşti, Găiceana, Dalu Morii, Glăvăneşti, Motoşeni, la care de curând s-au adăugat Coloneşti şi Răchitoasa - comunele băcăuane unde 432 de bătrâni sunt îngrijiţi.

Vine îngrijitorul şi face mâncare, aduce medicamente, taie lemne, ca să fie casa bătrânului încălzită. Acum, cu zăpada asta, mai trebuie eliberată şi bătătura casei de omăt. "La şapte dimineaţa plec de acasă. Mă întorc la cinci-şase seara", povesteşte Ştefania Balcan.

Are în grijă 12 bătrâni, cu vârste cuprinse între 60 şi 85 de ani. Ştefania are 33 de ani, locuieşte în satul Ocheni şi e îngrijitoare la domiciliu de doi ani şi jumătate. Bătrânii pe care îi îngrijeşte sunt în satele Pechiu, Ocheni şi Prădaieş. Sunt zece kilometri de la Ocheni până la Prădaieş.

Femeia pleacă la drum alături de soţul ei. Bărbatul merge înainte, deschide calea, prin zăpadă.

Uneori nu mai vezi zarea, nu mai vezi nici cerul, de atâta zăpadă, de la troiene, de la pâcla de deasupra capului. "Beneficiarii mei suferă de diabet, de pareză, unii sunt cardiaci, alţii au boli de plămâni", spune femeia. Nu trebuie să le mai care acum mâncarea.

I-a ajutat deja astă-toamnă să-şi facă provizii în cămară. În fiecare zi, acelaşi program al Ştefaniei, între satele beneficiarilor ei. Salariul îngrijitoarei e de numai 5,4 milioane de lei. Dar e mulţumită mai mult la gândul că are carte de muncă, o raritate prin părţile astea.

Cinci ore pe drum între două sate

La drum câte patru - cinci ore. De la un sat la altul. Altă îngrijitoare, Nicoleta Galiţă, din satul Gura Crăieşti.

Ea are în grijă nouă beneficiari, între 80 şi 87 de ani.

Doi dintre ei sunt căzuţi la pat. Unul se luptă cu suferinţa de doi ani. "Cunosc locurile, aşa că pot să ajung unde trebuie şi fără să mai văd drumul, care acum e sub nămeţi", ne asigură Nicoleta.

De trei ani face Nicoleta meseria asta. E singura pe care bătrânii o mai văd. Au rămas singuri pe lume.

Copiii şi nepoţii s-au risipit cu mulţi ani în urmă, în toate zările. "Aşa zăpadă, ca acum, n-am mai văzut de ani de zile. Dar nu contează cât e iarna de grea, trebuie să ajungem la beneficiari. Ei au nevoie de noi", exclamă femeia. Singură îşi face curaj şi pleacă la drum. Acelaşi program, de dimineaţă până seara.

Fotografii fără comentarii

O statistică dată publicităţii de Fundaţia de Sprijin Comunitar din Bacău, în 2010, arată că în România sunt un milion de bătrâni singuri, care au nevoie de îngrijire la domciliu, 70% dintre ei fiind în mediul rural.

Datele se bazează pe raportările medicilor geriatri şi pe informaţiile transmise de diverse organizaţii umanitare din ţară, ne-a spus Elena Ungureanu, supervizorul programului.

Cum arată în aceste zile un sat din judeţul Bacău - nimic nu e mai grăitor decât imaginea. Fotografiile au fost realizate chiar ieri, de asistenta socială Ionela Zăbrăuţan, în satul Huruieşti.