Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a-l recunoaşte pe Mircea Grigore Carol Lambrino drept fiu al lui Carol al II-lea nu atrage după sine acceptarea lui Paul Lambrino în Familia Regală. Până şi titlul de „prinţ'' pe care şi-l arogă Paul este o impostură.

Din punct de vedere legal, Paul nu poate revendica apartenenţa la Casa Regală a României deoarece căsătoria dintre prinţul moştenitor Carol şi Zizi Lambrino din 1918 s-a făcut cu încălcarea statutului Casei Regale de la acea dată. Prin urmare, dacă regele Ferdinand şi regina Maria nu ar fi obţinut anularea căsătoriei în instanţă în 1919, alternativa nu ar fi fost acceptarea lui Mircea Grigore Carol Lambrino în Casa Regală, ci excluderea lui Carol cu pierderea drepturilor dinastice, un lucru pe care Carol chiar a încercat să îl facă. În consecinţă, Paul nu poate decât revendica bunuri care au aparţinut lui Carol al II-lea, nu însă şi Casei Regale a României din care nu ar fi făcut parte nici dacă tatăl său ar fi fost recunoscut drept fiul legitim al lui Carol al doilea. Decizia Înaltei Curţi nu îi poate oferi lui Paul acces în Familia Regală, pentru că Înalta Curte nu are o asemenea competenţă. Ea nu face decât să-l recunoască pe Paul drept descendent al lui Carol al II-a şi atât.

În al doilea rând, prin decizia tribunalului portughez din 1955, lui Mircea Grigore Carol Lambrino i s-a acordat dreptul de a purta numele Hohenzollern, dar Casa de Hohenzollern nu i-a recunoscut niciodată în mod oficial acestuia apartenenţa la această familie nobiliară. Şi nici vreo altă casă nobiliară europeană. În condiţiile în care nimeni nu i-a acordat niciodată vreun titlu în mod oficial, calitatea de „prinţ'' pe care şi-o arogă Paul Lambrino este o impostură. După toate cutumele şi statutele caselor nobiliare din Europa, Paul nu este nici măcar nobil, darămite „prinţ''. Or, prinţ devii când o Casă Regală sau o familie nobiliară îţi conferă un titlu, nu prin hotărâre judecătorească civilă. Din acest punct de vedere Radu Duda sau Kate Middleton, deşi vin din familii ne-nobile, sunt mai îndreptăţiţi să poarte un titlu nobiliar decât Paul Lambrino.

În al treilea rând, există, cel puţin în România o neînţelegere profundă legată de funcţia şi semnificaţia Casei Regale, larg răspândită în rândul publicului. Dinastia română a fost instituită prin Constituţia din 1866 iar Casa Regală a fost însărcinată să devină garantul respectării Constituţiei, al suveranităţii, independenţei şi unităţii naţionale. Carol I nu a venit într-o zi din Germania la Bucureşti unde a găsit un tron gol pe care s-a aşezat. El a fost invitat de Parlamentul României care l-a înzestrat cu toate atributele monarhiei pentru a reprezenta poporul român. Rolul Casei Regale este fundamental legat de prezervarea acestor atribute naţionale, nu de perpetuarea unor titluri de prinţi, prinţese şi de negocierea titlurilor. Zizi Lambrino şi Mircea Grigore nu au fost acceptaţi de Casa Regală nu pentru a muşamaliza escapadele lui Carol, ci pentru că această acceptare ar fi adus prejudicii prestigiului Casei Regale şi, ca atare, prestigiului României.

Or nimic din cariera şi prestaţiile lui Paul Lambrino nu îl califică la onoarea de a face parte din Casa Regală a României. Dimpotrivă, Paul Lambrino se comportă ca un negustor de titluri nobiliare şi ca un vânător de moşteniri. Or, Casa Regală a României nu e cârciumă să intri când vrei şi să ieşi când te-ai săturat.