Întâlnirea de miercuri seară dintre membrii Guvernului Boc şi grupurile parlamentare ale PDL a lăsat să se întrevadă, prin perdeaua de zvonuri, un partid în căutarea echilibrului. De şase ani, de la alegerea lui Traian Băsescu preşedinte, PD, iar mai apoi PDL a trăit sub semnul liderului providenţial. Toate încercările, timide şi ascunse, de autonomie faţă de şef fuseseră anihilate din faşă. Dar, când liderul, chiar la începutul celui de-al doilea mandat, se prăbuşeşte în sondaje, partidul îşi (re)găseşte libertatea de mişcare. Nu se revoltă, dar îşi anunţă autonomia. Aşa că întâlnirea primului-ministru cu grupurile parlamentare a fost un exerciţiu de exorcizare politică fără precedent de la alegerea lui Traian Băsescu ca preşedinte al PD în 2001. „Diavolii" au fost dezvăluiţi, iar pericolul derivei şi diviziunii a fost clar conştientizat. Tocmai de aceea, întâlnirea de miercuri este mult mai relevantă pentru starea de fapt a partidului decât remanierea însăşi. Cu atât mai mult cu cât, în final, remanierea a atins doar miniştrii fără sprijin real în interiorul partidului.

Chiar dacă Emil Boc pare deja sacrificat pe altarul partidului, primul-ministru nu şi-a încheiat încă rolul nici în organizaţie, nici în guvern. Însă sentinţa emisă de Ioan Oltean în timpul dezbaterilor de la grupurile reunite, că „Boc este oricum sacrificat" dar „mai poate să încaseze", nu lasă loc la prea multe interpretări. Până va veni momentul în care va deconta are mai are timp să încerce să se redreseze. Dar, până atunci, cei ce şi-au dezvăluit nu atât opiniile divergente, cât opoziţia faţă de partid vor fi supuşi unui autodafé. Precum în ceremonialul medieval în cursul căruia cei condamnaţi de Inchiziţie pentru erezie erau puşi să revină public la dreapta credinţă şi să se căiască, altfel urmând purificarea prin foc, şi în PDL cei ce au votat pentru demisia Guvernului sunt acum obligaţi să recunoască public supremaţia ortodoxiei de partid.

Dacă zvonurile se confirmă, susţinerea relativ slabă a Elenei Udrea în încercarea sa, foarte probabil în consens cu preşedintele Traian Băsescu, de a provoca demisia Guvernului dezvăluie fragilitatea poziţiei sale, dar şi celui ce până mai ieri părea şeful incontestabil al partidului. Dar războiul fratricid din PDL nu e nici pe departe terminat. Şi, spre deosebire de liberali, care în confruntarea cu preşedintele Băsescu de după 2005 beneficiau de susţinerea opoziţiei, leadershipul PDL este izolat politic. Însă, chiar dacă eventualul succes al moţiunii de cenzură a opoziţiei ar putea avantaja la congres aripa acum minoritară, autodafé-ul de acum are o semnificaţie simbolică pentru militanţii partidului: el dezvăluie golul de putere ce s-ar putea instala dacă partidul va fi divizat. Organizat, ca şi celelalte partide, în reţelele de tip vasalic conform principiului „vasalul vasalului meu nu e vasalul meu", PDL nu poate fi transformat dintr-o dată într-o organizaţie amorfă. Una era când şeful de clan părea în formă şi susţinerea sa garanta atât victoria, cât şi prăzile, şi alta atunci când vraja sa a dispărut.