Vi se pare Cătalin Voicu un om speriat? Credeţi că, după cele aproape 16 luni petrecute în închisoare, senatorul PSD şi-a pus lacăt la telefonul cu ajutorul căruia intermedia plata spăgilor dintre oamenii de afaceri şi magistraţi? Din interviul acordat Rl nu rezultă deloc acest lucru. Dimpotrivă.

Italienii sărbătoresc zilele acestea 20 de ani de la declanşarea celei mai ample operaţiuni anticorupţie care a avut loc vreodată într-o ţară occidentală: "Mani Pulite ( Mâinile curate). In februarie 1992, câţiva procurori tineri au deschis o ancheta care, relativ repede, a zguduit din temelii sistemul politic şi societatea din Italia. Mai mulţi politicieni, oameni de afaceri şi magistraţi influenţi au fost arestaţi pentru corupţie, efectul fiind atât de mare încât perioada respectivă a marcat sfârşitul primei republici italiene, care dura de la sfârşitul celui de-a doilea război mondial.

Câteva lucruri au fost cu adevărat şocante în timpul operaţiunii, cel putin pentru noi, românii. In primul rând, faptul că, în timpul anchetelor, de frica pedepselor (şi a consecinţelor acestora asupra carierei, familiei, etc) mulţi politicieni şi oameni de afaceri s-au sinucis în închisoare sau au încercat să fuga peste graniţă. Apoi, trebuie remarcat efectul pe care l-a avut "Mani pulite" asupra populaţiei: în timp ce anchetatorii se bucurau de o popularitate uriaşă (chiar dacă, la rândul lor, erau ţinta unor presiuni mari venite din partea celor acuzaţi), partidele din care făceau parte politicienii anchetaţi scadeau dramatic în sondaje, astfel încât, la următoarele alegeri, au obţinut scoruri dezastruoase. Chiar dacă, aşa cum notează analiştii din peninsulă, în perioada următoare, politicienii italieni au revenit la vechile obiceiuri, trebuie remarcate setea uriaşă de dreptate a societăţii italiene de atunci- pe de o parte, şi frica reală a politicienilor de justiţie- pe de altă parte.

Dacă am amintit despre un episod justiţiar istoric din Europa, este pentru că şi în România, de câţiva ani, se vorbeşte despre o ofensivă a justiţiei împotriva corupţiei la nivel înalt. Or, în acest context, arestarea în 2010 a senatorului Cătalin Voicu, a celor doi oameni de afaceri importanţi- Costel Căşuneanu şi Marius Locic- şi a magistratului de la Inalta Curte de Jusţitie şi Casaţie, Florin Costiniu, a fost comparată de unii cu declanşarea unei operaţiuni similare chiar cu "Mani pulite" din Italia anilor 90. Afirmaţia poate părea justificată doar dacă ţinem seama că din 2010 şi până acum, numărul politicienilor anchetaţi, arestaţi şi chiar condamnaţi a crescut, ajungând la un nivel pe care probabil nu ni l-am fi imaginat în trecut. Asemănările se opresc însă aici.

Primul argument ar fi acela că, în ciuda numeroselor dosare penale deschise în ultimii trei ani, politicienii noştri nu dau semne că ar fi început să se teamă de justiţie. O dovadă reprezintă tocmai declaraţiile lui Cătălin Voicu din interviul RL. Deşi faptele pentru care este judecat ar putea să-i aducă, teoretic, foarte mulţi ani de închisoare, senatorul PSD afişează o siguranţă de sine care poate părea deplasată în acest context şi, mai mult decât atât, se laudă chiar cu relaţiile pe care le are, adică exact cu lucrurile pentru care a ajuns în închisoare. Explicaţia ar fi aceea că Voicu fie se aşteaptă la o achitare, fie la o pedeapsă mică, în orice caz "suportabilă".

Un alt argument este acela că, în ciuda ultimelor arestări şi condamnări (unele notabile, cum ar fi cea a fostului premier Adrian Nastase), nivelul corupţiei pare la fel de ridicat ca în anii 90. Dovezile sunt numeroase: contractele aberante încheiate de firmele de casă ale partidelor cu instituţiile statului, averile la fel de incredibile ale multor funcţionari şi demnitari, adunate din salarii de bugetari, sau conflictele de interese evidente în care sunt descoperiţi tot felul de aleşi ai neamului.

Şi dacă vorbim de faptul că politicienii români nu dau nici o clipă senzaţia că s-ar teme de justiţie, nu putem să nu remarcăm şi cea de-a doua deosebire esenţială faţă de campania anticorupţie din Italia anilor '90: lipsa de interes, din ce în ce mai mare, a populaţiei faţă de problema marii corupţii din România sau, mai bine zis, acceptarea acesteia ca parte componentă a sistemului nostru politic. Sunt de notorietate cazurile în care oameni anchetaţi sau chiar condamnaţi pentru corupţie au câştigat alegerile pentru primărie sau chiar Parlament.

Intr-un fel, între cele două lucruri există o strânsă legătură: atâta vreme cât politicienii demonstrează că au motive să nu se teamă prea mult de justiţie, de ce ne-am aştepta ca oamenii să-i respecte pe judecători şi procurori şi să-i bată cu pietre pe politicienii corupţi?