Victor Ponta işi schimbă în mod planificat imaginea şi prietenii, după ce şi-a dat seama că asocierea lui cu liderul liberalilor Crin Antonescu îi dăunează. Preşedintele PSD are însă o listă mai lungă de aliaţi, prieteni sau mentori de care vrea să se despartă pentru a se reconstrui şi pregăti pentru marile bătălii care urmează.
Schimbarea la faţă a lui Victor Ponta a început brusc prin discursul la învestirea noului premier Mihai Răzvan Ungureanu şi a continuat neaşteptat cu vizita sa la Washington. Dincolo de semnificaţia lor simbolică, cele două evenimente au cel puţin un numitor comun: pregătirea terenului pentru venirea la putere. În ambele cazuri liderul socialist a vrut să demonstreze că filosofia sa politică este flexibilă, se bazează pe negocieri şi dialog, iar în cazul alternanţei la putere nu va abuza de majoritate pentru revanşe politice. Victor Ponta a aflat de la funcţionarii americani pe care i-a întâlnit în Statele Unite că această ţară care are două baze militare în România vrea stabilitate şi respectarea regulilor jocului democratic. Liderul PSD i-a avertizat pe americani, ieşind puţin în décor, că după alegeri “trebuie să avem nu numai o nouă majoritate parlamentară, ci şi un nou preşedinte”. O declaraţie prea abruptă pentru un prim contact, mai cu seamă că Opoziţia nu a avut niciodată la îndemână date reale prin care să arate că Traian Băsescu ar fi derapat. În plus preşedintele român a fost tot timpul un aliat serios al Statelor Unite şi este bine văzut la Washington.
Victor Ponta n-ar fi vrut să fie atât de categoric, dar din mica delegaţie cu care a plecat dincolo de ocean făcea parte şi liberalul, Corneliu Dobriţoiu, care veghea ca mesajul USL să ajungă întreg şi nefracturat la administraţiei americane.
Preşedintele PSD îşi pregăteşte, însă, alt rol, mai interesant mai echilibrat, mai conciliant, palsându-se la o distanţă egală de amici şi de inamici. Amicii, liberali şi conservatori încep să-l deranjeze. Cu primii are o problemă de artimetică încă netranşată de baronii PSD: de ce să-şi împartă fotoliile parlamentare frăţeşte, când PSD ar putea avea un scor cu cel puţin 10 % mai mare decât liberalii. Din acest punct de vedere logica USL nu este prea bine înţeleasă şi acceptată în teritoriu de activiştii PSD. Conservatorii au devenit la rândul lor agasanţi pentru Victor Ponta din princina Antenei 3 care îl raşchetează pe liderul PSD de câte ori are ocazia. Critica acidă a devenit o sarcină de partid la Antene după ce Victor Ponta a sugerat că Dan Voiculescu ar fi o piatră de moară legată de picioarele USL.
Încă de anul trecut Victor Ponta şi-a anunţat în acest fel intenţia de a se despărţi de toţi cei care i-ar putea bloca ascensiunea. Dan Voiculescu alias Felix a fost primul invocat, mai ales că partidul său de buzunar a fost împins să se aliaze cu liberalii, deşi prin tradiţie era tractat de PSD.
Marea debarasare gândită de Victor Ponta conţine cele mai mari nume din partidul său: Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Fostul preşedinte Ion Iliescu vine direct din frigul comunist şi îi maculează imaginea de socialist ioncent. Tânărul preşedinte al PSD nu vrea să fie mereu întrebat de ce artizanul revoluţiei, responsabil de cei peste 1000 de oameni morţi dupa fuga ceauşeştilor nu s-a pensionat. Victor Ponta nu mai vrea să răspundă pentru scheletele din dulapul lui Ion Iliescu şi în nici un caz nu vrea să-i ia apărarea vechiului comunist tocmai acum înaintea campaniei electorale când Puterea a votat în plină vacanţă a Opoziţiei o modificare a Codului Penal prin care faptele de omor nu se mai prescriu. Mare ghinion pentru PSD, fiindcă în cazul lui Ion Iliescu ar fi intervenit prescria chiar anul acesta.
Victor Ponta vrea să scape mai ales de mentorul său, Adrian Năstase, cel care l-a recrutat şi propulsat în politica mare, nu doar pentru că s-a săturat să-l menajeze atunci când sunt în discuţie dosarele sale de corupţie, dar şi pentru că ar putea fi singurul său competitor, dacă va fi achitat de justiţie.
Ponta a învăţat repede că pentru a ajunge cât mai sus trebuie să-i elimini din joc pe toţi cei care te-ar putea împiedica să ajungi acolo unde vrei. Crin Antonescu ar putea cădea la rândul lui în capcana lui Victor Ponta, după alegerile locale, după cele generale sau mai târziu, fiindcă e greu de crezut ca odată ajuns premier, tânărul lider PSD nu va aspira la fotoliul prezidenţial, care ar trebui să-i revină lui Antonescu potrivit protocolului USL.
Până atunci Ponta va face echilibristică încercând să-şi găsească parteneri în toate taberele, iar la o adică, dacă va fi cazul chiar prin tratative directe cu Traian Băsescu, pentru că Victor Ponta a înţeles că nu poate sări prea sus fără negocieri, compromisuri, sprijin şi asistenţă de bună calitate.













