Înlocuirea lui Emil Boc cu Mihai Răzvan Ungureanu poate fi tradusă astfel: sacrificăm un prim ministru pe care-l înjură toată lumea (degeaba sau pe bună dreptate, ce mai contează), împreună cu câteva nume controversate şi numim un om politic pe care nu-l înjură, deocamdată, nimeni. În acelaşi timp, noi ne vedem de guvernare, arătând totuşi ţării că suntem deschişi la schimbare.

Până acum, Top 3 al celor mai urâţi oameni politici din România, atât de către opoziţie cât şi de o bună parte din populaţie, era format din Traian Băsescu, Elena Udrea şi Emil Boc. Chiar dacă multe dintre acuzaţiile care le-au fost aduse sunt aberante- cea mai mare aberaţie fiind desigur aceea că Băsescu este dictator- coaliţia avea nevoie urgent de o manevră care să-i îmbunătăţească imaginea. Iar în încercarea de a mai rarefia, măcar parţial, atmosfera toxică  ce s-a instaurat peste mediul politic, pe de o parte, şi pentru a arăta străzii că nu este total insensibilă la revendicările sale, pe de altă parte, PDL nu putea face altceva decât să arate o schimbare de proporţii la vârful statului. Amuzant este că, imediat, liderii opoziţiei s-au repezit să tragă nişte foloase de pe urma sacrificării lui Emil Boc şi a Elenei Udrea (doi din cei trei duşmani pe care şi-au construit discursul antiputere), revendicând o victorie care, în realitate, nu există. "Odată cu demisia lui Emil Boc se arată că USL a avut dreptate atunci când a înaintat diverse moţiuni de cenzură, atunci când a încercat sa blocheze angajările de raspundere, iresponsabile, ale unei guvernări desprinse de realitate", a declarat luni Crin Antonescu.

Liderul PNL s-a lăudat degeaba. Demisia lui Emil Boc nu este nicidecum un rezultat pozitiv al opoziţiei.

În esenţă, schimbarea premierului nu reprezintă "un pas înapoi" al actualei puteri. Dimpotrivă există semnale evidente că avem de-a face cu o manevră politică ofensivă, care nu urmăreşte însă să aducă o nouă guvernare, mai proaspătă şi mai eficientă, ci doar să salveze cariera politică a PDL.

Primul argument ar fi acela că noul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, este cel puţin la fel de apropiat de preşedinte ca şi Emil Boc. Dovadă stau activitatea acestuia în fruntea Ministerului de Externe, în timpul guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu, cu care a şi intrat în conflict, dar şi numirea ulterioară într-o poziţie foarte importantă pentru Băsescu, cea de şef al SIE. Avantajul major al lui Ungureanu este acela că are o imagine bună şi nu a fost implicat în scandaluri. Este clar însă că deciziile guvernării se vor lua tot la Cotroceni, ca şi în perioada lui Boc.
În al doilea rând, suspectă este şi modalitatea în care s-au purtat negocierile pentru formarea noului cabinet. Decizia PDL de a renunţa, la grămadă, atât la miniştrii pătaţi sau incompetenţi cât şi la cei care şi-au dovedit totuşi eficienţa arată că principalul partid de guvernământ este mai preocupat acum de propria imagine decât de calitatea guvernării. Apoi, dacă vorbim despre promovarea unor oameni noi şi curaţi ne-am putea întreba, pe bună dreptate, ce caută printre numele vehiculate în aceste momente pentru posturile din guvern, oameni precum Stelian Fuia, un client mai vechi al Agenţiei Naţionale de Integritate, din cauza afacerilor controversate ale acestuia, prin care care şi cele cu Staţiunea de Cercetare de la Fundulea?

O altă dovadă a faptului că nu avem de-a face cu o schimbare reală în fruntea statului este faptul că unul dintre partidele din arcul guvernamental, UNPR, nu are nici cea mai vagă intenţie să-şi mişte vreun ministru din Guvern. Decizia pare logică doar dacă acceptăm că partidul generalului Oprea nu este apăsat de grija popularităţii, în perspectiva alegerilor generale, deoarece este cotat în sondaje cu maxim 1-2 % şi s-a resemnat cu gândul că, în actuala formulă, nu va trece pragul electoral.
Rămâne de văzut dacă manevra lui Traian Băsescu şi a PDL va da rezultate bune la alegeri. Sigur însă este faptul că, în esenţă, vom avea şi în 2012 aceeaşi guvernare. Au fost schimbate doar nişte nume, nu şi persoanele care deţin puterea.