Nu ştim dacă protestele din Piaţa Universităţii vor însemna sfârşitul Guvernului Boc sau al preşedintelui Traian Băsescu, dar există mari şanse să reprezinte sfârşitul brumei de credibilitate pe care o mai are presa din România.

Mitingurile care au avut loc în ultimele zile, în Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării, au demonstrat că o mare parte a mass-media nu poate şi nu vrea să relateze obiectiv evenimente de importanţă majoră pentru populaţia acestei ţări. Unele dintre derapajele la care am asistat au fost doar naive, însă cele mai multe au arătat o rea-intenţie de-a dreptul monstruoasă.
Să începem cu cele benigne. O bună parte din articolele din presa scrisă sau reportajele TV din aceste zile s-au bazat pe imagini aşa-zis emoţionante, de genul fetei care oferă flori jandarmilor sau al copilului care îi înmânează unui scutier un balon în formă de inimă. Astfel de materiale au primit cu generozitate comentarii patetice şi titluri pompoase de tipul „Fotografia care a emoţionat România". Au avut parte de multă atenţie, deşi, în general, aceste gesturi „emoţionante" nu reflectă altceva decât faptul că mulţi dintre tinerii din Piaţa Universităţii au mai intrat prin sălile de cinema sau au văzut acasă filme documentare despre mişcări populare cunoscute care au avut loc în ultima sută de ani. (Spre exemplu, soldaţii care primesc flori de la manifestanţi reprezintă o imagine-simbol utilizată pentru ilustrarea mişcărilor din Europa din anii '60 şi a fost folosită inclusiv cu ocazia revoltelor din Cairo de anul trecut.)
Mult mai periculoase s-au dovedit însă zilele acestea derapajele rău-intenţionate, atât ale organelor de presă ostile actualei puteri, cât şi ale celor aflate de cealaltă parte a baricadei. Să le luăm pe rând.
Presa antiputere s-a remarcat încă din primele zile printr-o prezentare tendenţioasă a protestelor: a exagerat numărul protestatarilor, a propagat aproape exclusiv mesajele agresive ale acestora, şi-a implicat vedetele în mobilizarea manifestanţilor, a pus accentul pe violenţe şi i-a demonizat pe jandarmii care au intervenit împotriva huliganilor. Zilele următoare, aceleaşi organe de presă au îmbrăţişat fără rezerve (şi fără informaţii) teorii spectaculoase despre manifestaţii, teorii care sunt însă greu de dovedit. Una ar fi aceea că protestatarii care au provocat distrugerile din 15 ianuarie fuseseră infiltraţi de putere printre manifestanţi pentru a decredibiliza protestele paşnice. Evident, ipoteza este interesantă, dar deocamdată nu a reuşit nimeni să obţină informaţiile care să o confirme.
Dacă prin campania dusă în cele zece zile de proteste aceste instituţii de presă au urmărit crearea unei stări emoţionale puternice în rândul telespectatorilor şi, implicit, creşterea numărului de manifestanţi, atunci demersul a eşuat. Numărul participanţilor la mitingurile din Bucureşti (şi din toată ţara) nu a crescut, ci, dimpotrivă, a început să scadă în ultimele zile.
De cealaltă parte, instituţiile de presă şi ziariştii favorabili puterii s-au aflat şi ei la post. Mai întâi au încercat să-i ridiculizeze pe protestatari, minimalizând atât numărul, cât şi calitatea acestora (huligani de pe stadioane, şomeri „care nu se pricep la nimic" etc.), iar apoi au încercat să reducă protestele din Piaţa Universităţii strict la agenda politică a lui Dan Voiculescu şi a trustului său de presă. Mai mult chiar, în acest weekend o publicaţie a luat o decizie cel puţin ciudată, şi anume credibilizarea, fără ezitări, sub eticheta „Exploziv", a unei înregistrări dubioase apărute, chipurile, pe YouTube, care ar demonstra că USL i-ar fi plătit pe protestatarii care au venit la mitingul de joi cu 50 de lei.
Ca şi în cazul demersurilor presei antiputere, aceste materiale au stârnit reacţii negative din partea oamenilor de bună-credinţă. Mulţi dintre participanţii oneşti ai mitingurilor s-au simţit, pe bună dreptate, jigniţi de aceste încercări de discreditare, iar reacţiile lor s-au făcut simţite pe forumurile ziarelor respective sau pe site-urile de socializare.
De altfel, derapajele unei bune părţi a presei au fost remarcate şi de organizaţia ActiveWatch, care a observat „abandonarea neutralităţii şi echidistanţei cerute de bunele practici jurnalistice, a verificării riguroase a informaţiei şi accentuarea senzaţionalismului".
Reprezentanţii ActiveWatch spun astfel cu diplomaţie ceea ce sute de protestatari au strigat joi mult mai răspicat în Piaţa Universităţii: „Presa română/plină de minciună". Este un semnal de care ar trebui să ţinem seama toţi zilele care urmează. Poate, fără să ştim, am intrat deja pe un drum fără întoarcere.