D.M. Nu vă răspund.

Ce fel de presiuni există asupra DNA?

D.M. Presiuni în sensul clasic nu există. Există însă presiunea discutării excesive a unor cazuri în mass-media. Există probabil şi presiunea declaraţiilor făcute de cei cercetaţi, care în anumite cazuri sunt oameni politici, oameni cu funcţii importante, dar sunt presiuni cărora le putem face faţă.

În ce măsură informaţiile venite de la SRI duc la rezolvarea unor cazuri de mare corupţie?

D.M. Aproximativ 10% din dosa­rele cu care este sesizat un pro­cu­ror din România ajung în instan­ţă, în rest sunt soluţii de netrimitere în judecată, adică informaţiile iniţiale nu se confirmă; sesizările care vin de la serviciile de infor­maţii nu fac excepţie.

Există cazuri de mare corupţie pe care le-aţi depistat cu ajutorul serviciilor?  Câte?

D.M. Nu există o asemenea evi­den­ţă în sistemul Ministerului Public. Ce pot să vă spun e că, în acest moment, pe rolul instanţelor de judecată sunt aproximativ 40 de dosare pe care DNA le consideră de mare corupţie, 20 cu foşti şi actuali parlamentari, iar restul cu secre­tari de stat, aleşi locali sau cu directori de companii naţionale.

Şeful SRI a sugerat într-un inter­viu pentru România liberă că în această perioadă de criză se pro­fită economic de slăbiciunile statului. Cercetările procurorilor anticorupţie confirmă această ipoteză?

D.M. Mita, luarea de mită, frauda fiscală sunt modalităţile cele mai simple de îmbogăţire. În momente grele de criză economică, sigur că vedem că avem mai multe dosare, sau cel puţin mai multe sesizări în zona faptelor de evaziune fiscală.

În România nu e nevoie de un tribunal anticorupţie

În perioada campaniei electorale DNA a fost mai puţin activă. Aţi avut unele reţineri?

D.M. În mod normal n-ar trebui ca activitatea unui procuror să depindă de perioada de campanie electorală; fiecare procuror îşi gestionează propriile cauze şi stabileşte programul audierilor. Nu a fost nici o strategie a instituţiei şi fiecare şi-a programat activităţile de urmărire penală cum a crezut, însă şi procurorii de caz văd că dosarele cu oameni publici suscită interesul şi văd că, în urma instrumentării unor asemenea dosare, acuzaţiile apar oricum, indiferent dacă este sau nu campanie electorală.

Totuşi, dacă DNA ar fi ieşit cu un dosar de mare corupţie pe numele unui politician, instituţia ar fi fost acuzată de partidul ace­lui politician că se amestecă în campania electorală. Din acest punct de vedere justificaţi tăcerea DNA în campania electorală?

D.M. Am fi fost acuzaţi că am manevra într-un fel sau altul votul popular, deşi nu acesta este rolul unui dosar penal şi nici nu se întâmplă neapărat aşa.

Acum doi ani, de pildă, am văzut cum o persoană arestată a fost aleasă parlamentar, deci iată cum un dosar nu a influenţat alegerile.

Liberalul Virgil Pop.

D.M. Aşadar, există o diferenţă destul de mare între acuzaţiile care se aduc instituţiei, că influenţează agenda publică, de pildă, şi ceea ce se întâmplă în fapt.

Care e venitul mediu lunar al unui procuror anticorupţie?

D.M. În funcţie de vechime,  apro­xi­mativ 6.000-7.000 de lei, în medie.

De anul acesta OLAF, Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă, instituie un mecanism direct de raportare a fraudelor. Câte dosare legate de fraudarea fondurilor europene a făcut DNA? Vă încurcă această idee?

D.M. Anul trecut au fost soluţio­nate 23 de dosare prin care au fost trimişi în judecată 46 de inculpaţi, prejudiciile aduse bugetului UE fiind de peste 7 milioane euro şi 1,5 milioane lei. Indiferent cine face sesizarea, competenţa de a efectua urmărirea penală aparţine exclusiv DNA, prin urmare, e doar o problemă de traseu.

Marile dosare de corupţie sunt tergiversate în justiţie. Ar fi ne­ce­sar un tribunal special anticorupţie?

D.M. Problema care s-a pus este cea a completelor specializate.

Un tribunal după modelul celui italian antimafia nu ar fi mai eficient?

D.M. Competenţa pentru dosarele de mare corupţie aparţine, de fapt, unei singure instanţe: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dar Înalta Curte are şi alte competenţe, care nu o lasă să se concentreze doar asupra cauzelor de mare corupţie

D.M. Orice instituţie specializată naşte discuţii, se poate rezolva acest lucru în sistemul clasic. Problema nu e că nu avem un tribunal specializat anticorupţie.

Dar care e problema?

D.M. Problema e că se exa­ge­­rează cu invocarea excep­ţii­lor de procedură sau de ne­con-stituţionalitate şi că judecătorii sunt foarte încărcaţi. Sunt jude-cători care dau anual soluţii în 500 de dosare, ceea ce înseamnă că un judecător trebuie să motiveze lunar 50 de dosare. 

Ascultările telefonice demonstrează clar vinovăţia

În ce situaţii cere DNA mandate de ascultare sau de urmărire operativă?