Nicuşor Dan este preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, un ONG care a fost înfiinţat în 2008 şi a cărui principală misiune este de a lupta împotriva demolării clădirilor de valoare din Bucureşti, a distrugerii spaţiilor verzi şi împotriva dezvoltării urbanistice haotice. Recent, el şi-a anunţat intenţia de a candida la Primăria Capitalei.

România liberă: V-aţi anunţat printre primii candidatura la Primăria Capitalei. Ce şanse reale credeţi că aveţi să ocupaţi postul de edil general?

Nicuşor Dan: Nu e lupta lui Nicuşor Dan, e lupta unei categorii de oameni care vor altceva şi s-au săturat de felul în care este administrat oraşul. E un test al democraţiei.

De la momentul anunţului şi până acum au venit sute de voluntari, deşi expunerea mea a fost doar în presa scrisă, deloc la televiziune.

Consider că şansele mele sunt reale. Trebuie să obţin 200.000 de voturi. În primul tur al alegerilor din 2008, Blaga şi Oprescu au avut în jur de 160.000. Î

n campaniile din 1992 şi 1996, voluntari şi în special membrii Alianţei Civice au mers cu maşinile lor prin sate şi au convins oamenii să voteze schimbarea. În Bucureşti e mult mai simplu şi cred că oamenii vor veni alături de mine să schimbăm faţa oraşului.

Aveţi susţinerea politică a vreunui partid? Aţi încercat să negociaţi cu vreo formaţiune?

N.D.: Eu candidez independent. Au venit la mine mai multe partide politice. Răspunsul meu a fost clar şi a fost stabilit încă din adunarea generală a Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul din noiembrie: nu negociez programul cu partide politice, nu candidez pe lista sau într-o asociere cu un partid politic, nu accept să apară imaginea mea alături de simboluri ale partidelor politice.

Desigur, partidele politice au libertatea să-şi îndemne simpatizanţii să mă voteze, nici n-aş avea cum să mă opun la acest fapt, dar nimic mai mult.

Dacă veţi ajunge primar general, cum credeţi că veţi colabora cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti, de care s-au plâns aproape toţi primarii dinaintea dumneavoastră?

N.D.: E clar că până acum CGMB a avut agenda lui, dar am mijloacele de a mă impune în faţa Consiliului. În primul rând, am în vedere respectarea legii în Bucureşti. P

rimele măsuri vor viza: scoaterea la lumină a contractelor dubioase ale Primăriei, scoaterea intermediarilor din pieţe, a şpăgilor din pieţe, a taximetriştilor care te agresează la Gara de Nord, a şantierelor de construcţii care nu respectă nicio regulă, etc.

Îmi voi câştiga astfel susţinerea populaţiei şi un ascendent în faţa Consiliului General. Sorin Oprescu a făcut ceva în toamna lui 2008, dar au fost doar măsuri de imagine, eu le voi face cu adevărat, şi a trăit din asta în relaţia cu CGMB tot mandatul.

În al doilea rând, toţi primarii de până acum aveau de satisfăcut nişte proiecte promise oamenilor care le finanţaseră campania şi porneau la negocierea cu CGMB cu acest handicap. Eu nu am obligaţii, proiectele sunt transparente.

CGMB nu a propus în niciun mandat proiecte concurente, a ştiut doar să oprească proiecte ale primarului. În condiţiile în care nu există alte proiecte decât cele transparente ale primarului, nu va avea decât alternativa de a le accepta sau de a lăsa banii de la buget necheltuiţi.

Ce "armă" secretă aveţi împotriva CGMB?

N.D.: Nici CGMB, nici cercurile de influenţe din spatele lui nu rezistă la proba juridică. Am dovedit în ultimii patru ani, cu Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, când am învins CGMB în instanţă de câte ori am avut ocazia. Prin respectarea legii, cu un bun director al Direcţiei Juridice - una din primele măsuri - voi avea un puternic ascendent asupra CGMB.

Care credeţi că sunt proiectele de investiţii cele mai importante de care ar trebui să se ocupe municipalitatea?

N.D.: Şoseaua de centură şi metroul uşor pentru rezolvarea problemelor traficului. Metroul uşor care ar folosi infrastructura CFR existentă ar tripla practic lungimea reţelei de metrou actuale, căci reţeaua CFR nu se intersectează cu şoselele ca tramvaiul.

Ambele proiecte trebuie realizate în parteneriat cu Ministerul Transporturilor. Primăria, până acum, a refuzat dialogul, preferând investiţii de infrastructură inutile în interiorul oraşului, pentru a lua comisionul. Asta, pe infrastructură. Odată eliberaţi de obsesia supralărgirilor, a asfaltărilor şi a podurilor pe cine ştie unde, de care oraşele occidentale s-au convins în anii '70 că fac mai mult rău, vom avea bani pentru investiţii pentru oameni: grădiniţe, terenuri de sport cu acces liber, spaţii publice.

Gândiţi-vă că, în momentul de faţă, adolescenţii nu au nicio altă posibilitate decât mersul în baruri, iar vârstnicii nu au niciun cadru de socializare.

Cum ar putea Bucureştiul să scape de haitele de câini maidanezi? Aveţi o soluţie pe care o veţi prezenta în campania electorală?