Tehnologie
 
S-a triplat numărul accidentelor în care sunt implicate persoane cu căşti pe urechi
17 Ianuarie 2012
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
839 VIZUALIZARI | COMENTARII  2
Numărul de accidente grave în care sunt implicaţi pietoni cu căşti pe urechi (iPod, MP3, etc.) s-a triplat în ultimii şase ani, potrivit unui studiu american publicat în revista Injury Prevention, citată de AFP si de Agerpres.

 

Victimele sunt mai ales adolescenţi şi tineri adulţi. Majoritatea incidentelor s-au produs în zonele urbane şi numai un caz din zece în zonele rurale, arată studiul desfăşurat între ianuarie 2004 şi iunie 2011. Victimele au avut în medie 21 de ani. Două treimi (68%) sunt de sex masculin şi cam tot atâtea aveau sub 30 de ani (67%) la momentul accidentului.

În această perioadă, au existat 116 cazuri, din care 16 survenite în 2004-2005. În 2010 - 2011, cifra a urcat la 47. Din cele 116 coliziuni, 81 au fost mortale şi în trei sferturi din cazuri martorii au declarat că victima purta căşti în momentul accidentului. În circa un caz din patru (29%), s-au menţionat în mod expres claxoane sau semnale de avertizare înainte ca pietonul să fie lovit.

Autorii studiului consideră că pietonul este distras de muzică, căştile îl împiedică să audă zgomotele exterioare şi astfel apar accidentele. Însă ascultatul de muzică la căşti se pare că reduce şi resursele cerebrale care răspund la stimulii exteriori, scăzând şi atenţia vizuală atât de mult încât cei care ascultă nu mai bagă de seamă ce se întâmplă în jurul lor, apreciază echipa dr Richard Lichenstein din Baltimore, Maryland, avansând ideea ca ipoteză. 'Riscul pe care-l reprezintă utilizarea acestor aparate de către conducătorii auto este deja demonstrat', arată cercetătorii, 'Se ştiu însă puţine lucruri despre relaţia între purtarea căştilor şi accidentele în care sunt implicaţi pietoni', adaugă ei.

Telefoanele mobile şi aparatele hands free n-au fost luate în considerare în acest studiu.

Potrivit datelor furnizate de National Highway Traffic Safety Administration (SUA), în fiecare an mor 4.000 - 5.000 de pietoni loviţi de vehicule, adică 10-12% din totalul victimelor de pe drumurile din Statele Unite. În jur de 50 de pietoni mor anual călcaţi de tren.

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
3 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
2. circulatia cu casti la cap 18:51 | 17 Februarie
emil
sant un "tanar" sofer amator de 54 ani, folosesc destul de des castile in timpul condusului dar si in calitate de pieton, prima mea urgenta este asigurarea mea fata de trafic si fata de ceilalti participanti, indiferent ce ascult la casti, atentia e primordiala, daca tineretul din ziua de azi nu acorda atentie pericolelor din trafic, sa suporte consecintele, le urez multa bafta si ...
1. persoane cu casti sunt cei ce bat oameni in BUC 08:52 | 17 Ianuarie
gica
drogati lui Base,Boc,IGAS &com
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

Apartament in Unirii
7 camere
Zona: Unirii
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI