Tehnologie
 
O planetă de diamant, descoperită de astronomi
26 August 2011
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
2580 VIZUALIZARI | COMENTARII  3

O planetă foarte exotică, deoarece pare să fie alcătuită în mare proporţie din diamante, a fost descoperită gravitând în jurul unei stele de mici dimensiuni, în apropiere de galaxia noastră, potrivit unui studiu publicat joi în revista Science, informează Mediafax.

Noua planetă este mult mai densă decât orice alt corp de acest tip detectat până acum şi este alcătuită în mare majoritate din carbon. Deoarece este atât de densă, oamenii de ştiinţă sunt de părere că substanţa din care este alcătuită - carbonul - trebuie să se afle în stare cristalină, ceea ce înseamnă că o mare parte din această planetă este alcătuită într-adevăr din diamante.

"Istoria evoluţiei şi uimitoarea densitate a acestei planete ne sugerează că este formată din carbon - este un diamant uriaş care orbitează în jurul unei stele neutronice la fiecare două ore, pe o orbită atât de strânsă încât aceasta ar încăpea în interiorul Soarelui nostru", a declarat Matthew Bailes, de la Swinburne University of Technology din Melbourne.

Aflată la o distanţă de 4.000 de ani-lumină, echivalentul unei optimi din distanţa Terra - centrul Căii Lactee, noua planetă reprezintă probabil rămăşiţa unei foste stele uriaşe care şi-a pierdut învelişurile exterioare, absorbite de pulsarul în jurul căruia gravitează.

Pulsarii sunt mici stele neutronice moarte cu diametre de circa 20 de kilometri, care se rotesc în jurul propriei axe de sute de ori într-o secundă, emiţând fascicule de radiaţii.

În cazul pulsarului J1719-1438, radiaţia emisă ajunge cu regularitate pe Terra şi a fost monitorizată cu telescoape din Australia, Marea Britanie şi Hawaii.

Măsurătorile sugerează că planeta, care orbitează în jurul stelei sale la fiecare două ore şi 10 minute, are o masă comparabilă cu a planetei Jupiter, dar este de 20 de ori mai densă decât aceasta, au precizat astronomii.

Pe lângă carbon, noua planetă conţine probabil şi oxigen, ce ar putea exista în cantităţi mai mari la suprafaţă şi devine tot mai rar spre centrul planetei, bogat în carbon.

Densitatea mare sugerează faptul că elementele chimice uşoare, precum hidrogen şi heliu, care reprezintă principalele constituente ale planetelor uriaşe gazoase precum Jupiter, nu sunt prezente pe această planetă.

 

VOTEAZA ARTICOLUL
5/5
11 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
3. planeta 09:41 | 27 August
talpes
La ****.Faceti ceva sa poata pune mina baieti destepti pe ea
2. Haoleo, vrem si noi acolo! 23:59 | 26 August
Jean leptop
Sa mergem cu catel, purcel, puradei, tot ce poate misca ceva de pe jos in carute, sa ne facem si noi oameni!
1. Planeta diamant 16:07 | 26 August
cornelia jianu
INTERESANT!
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner_pc4.jpg

cursvalutar
1 EUR
4.4662
+0.0075
+0.1679
1 USD
3.5538
+0.0266
+0.7485
1 GBP
5.5765
+0.0336
+0.6025
 
 
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI